Parintele Valentin Mordasov si Parintele Ioan Buliga despre MILOSTENIE si FAPTELE BUNE prin care putem castiga viata vesnica

Faptele bune

“Fericiti cei milostivi, adica cei ce fac fapte de milostenie! Faptele de milostenie sunt cunoscute tuturor. Hranes­te, imbraca, munceste, fii de folos oamenilor, ajuta un invalid, nu trece pe langa un om fara un cuvant bland, fii ama­bil, primeste pe cel strain, imparte castigul tau cu cel sarac. Aminteste-ti ca cei fara de adapost, cei lipsiti, cei schilozi sunt mari inaintea lui Dumnezeu. Aici, pe pamant, ei par pedepsiti, dar la Dumnezeu vor fi miluiti.

Sfintii faceau bi­ne oamenilor, netinand seama ce fel de oameni sunt acestia: pacatosi, neortodocsi si altii. Trebuie sa ajutam tuturor celor care au nevoie, dupa puterea noastra. De exemplu, ingriji­rea bolnavilor este una dintre cele mai mari fapte de milosardie. Insa, cand mergi sa ingrijesti un bolnav, trebuie sa te cercetezi pe tine insuti. Daca il ingrijesti din interes, nu vei primi rasplata in cer. Cand cel care sufera de patima desfranarii ingrijeste un bolnav, primeste vindecare de patima sa.

Boala este folositoare pentru suflet, daca este asumata fa­ra cartire, cu rabdare. Insa cand bolnavul se plange si ii invididiaza pe cei sanatosi, atunci isi pierde rasplata cereasca. Omul poate suferi intreaga viata si sa nu aiba rasplata in ce­ruri, daca nu crede in Dumnezeu, carteste, se inraieste, jig­neste, ii supara pe altii. Daca insa fiind bolnav, un credincios ortodox va cadea in asemenea pacate, trebuie sa se caiasca indata si sa se roage sa dobandeasca intarire, ca sa nu se lip­seasca de fericirea vesnica pentru o slabiciune de o clipa.

Vorbind despre faptele de milosardie, noi avem deseori in vedere si milostenia. Milostenia este materiala si duhov­niceasca. Milostenia duhovniceasca este mai inalta. Aceas­ta poate fi: sfatul bun, cuvantul bun, compatimirea, suspi­nul, bucuria, o carte duhovniceasca daruita altuia sau pe care o poti recomanda cuiva ca lectura, a citi o carte duhovniceasca omului care nu stie sa citeasca sau care nu ve­de bine. Rugandu-te, sfatuieste-l, compatimeste-l pe cel ce sufera, povesteste-i ceva din Evanghelie, ajuta-l sa se roage, poarta-te cu bunatate fata de el, fereste-l de pericol. Fie­care om este un semanator. El seamana zilnic. Ce seamana, aceea va secera in ceasul mortii. Celui care seamana raul ii va sta impotriva tot raul savarsit in viata sa si va fi dat chinurilor vesnice. Cu totul altfel se va intampla cu cel ce sea­mana binele.

Postind, omul se foloseste pe sine, dar este important ca el sa aduca folos si altora, dupa exemplul vaduvei, care I-a dat lui Dumnezeu ultimii sai doi bani, sau al altor saraci, care nu aveau bani, dar aveau o inima generoasa. Unul sapa morminte gratis pentru cei raposati, alta culegea din padure poame si ciuperci pentru cei bolnavi si neputinciosi, un al treilea facea reparatii in biserica etc. Este imposibil sa enu­meram multimea faptelor bune, prin care un om poate fi de folos altora. Credinta si faptele ei il fac pe om mostenitor al Imparatiei cerurilor, pentru ca faptele bune, din mila lui Dumnezeu, se transforma in virtuti, iar sufletul impodobit cu virtuti este apt pentru Imparatia cerurilor.

In pilda despre lucratorii viei, Domnul spune ca fiecare lucrator va primi rasplata. Aceasta nu depinde de cat timp a muncit omul. Cei veniti in ceasul al saselea sunt cei credin­ciosi din copilarie; cei din ceasul al noualea sunt cei credin­ciosi din tinerete, iar cei din al doisprezecelea ceas sunt cei veniti la credinta inainte de rasplata, adica inainte de moarte. Ce poti face in acest rastimp scurt? Poti doar sa aduci pocainta, sa faci fapte de pocainta accesibile omului aflat intr-o astfel de situatie. Copiii, veniti din frageda pruncie la Dumnezeu, cu supunere si cu ajutorul lui Dumnezeu se indrepteaza repede, dar cu cat omul este mai in varsta, cu atat mai greu se petrece acest lucru. Usor se smulge un pacat subtire si fraged ca o mladita, dar cu greu poate fi dez­radacinata deprinderea pacatoasa veche. Dar nu trebuie sa te lasi cuprins de lene, ci sa te nevoiesti pentru Domnul, nadajduind in ajutorul si in sprijinul Sau. Straduieste-te sa eviti situatiile si motivele care mijlocesc caderea in pacat, obiectele care te ademenesc la pacat, imaginile, intalnirile nepotrivite; fii constient ca te afli in fiecare clipa sub privi­rea atotvazatoare a Domnului. Vorbeste cu Domnul perma­nent prin rugaciune, vorbeste cu Maica Domnului, cu sfintii marturisitori, oriunde ai fi si orice ai face: aceasta este te­melia virtutii.

Fereste-te de rau si fa binele, ne invata Domnul. Adica: curata sufletul tau prin pocainta si nu uita sa il umpli de vir­tuti. Sufletul nu trebuie sa ramana gol, ca sa nu se intoarca in el patimile de odinioara cu mai mare putere.

Intre virtuti, mai intai sunt iertarea si nerautatea. Iarta tot si tuturor. Iarta nu doar cu cuvantul, ci din toata inima. Roaga-te ca Domnul sa-ti dea darul iertarii, roaga-te pentru cel care te-a suparat, fa-i bine. Aminteste-ti ca Domnul iti iarta tie mult mai mult decat poti tu ierta si trebuie sa fii recunos­cator pentru aceasta mila. Recunostinta ta trebuie sa constea in a ierta supararile ce ti se fac. Iertarea a toate aduce pace. Pacea este rodul harului Duhului Sfant. Iertarea suparari­lor duce la nerautate, iar nerautatea duce treptat la dragoste. Biruieste raul cu binele, asemenea Sfantului Tihon de Zadonsk, ale carui sfinte moaste mijlocesc pana astazi vinde­carea demonizatilor. Nimic nu este mai greu decat sa-ti ierti vrajmasii, sa te rogi pentru ei si sa le faci bine. Acest lucru il poate face doar cel lipsit de rautate. De aceea, dobandeste nerautatea si bunatate sufleteasca prin fapte de milosardie: da milostenie dupa putere, si cu cuvantul, si cu fapta. Mun­ceste pentru tine si imbogateste-te in Dumnezeu, precum acel taran evlavios care impartea venitul gospodariei in trei parti: o parte o dadea manastirii, o parte saracilor si o parte o pastra pentru sine. Daca ai gospodarie, gradina, animale, dobandeste prin ele folos nu doar pentru trup, ci si pentru suflet, facand milostenie din rodul muncii tale. Tot binele pe care-l facem noi pe pamant, Domnul ni-l intoarce in cer.

Este mare cel care slujeste tuturor. Un om a postit doua saptamani, iar altul a slujit unui bolnav. S-a dovedit ca cel de-al doilea a fost placut inaintea lui Dumnezeu. Altul nu primeste gandurile pacatoase, ci le respinge cu rugaciunea si astfel se face bineplacut lui Dumnezeu. Cel care se opune gandurilor rele se zideste prin ganduri bune. Gandul rau es­te radacina pacatului. Nu este infricosator faptul ca ne asal­teaza gandurile, ci faptul ca noi le acceptam, ne complacem in ele si acestea ne conduc la savarsirea pacatului cu fapta.

In fiecare fapta si gand, daca ele sunt bune, este prezent Dumnezeu. Atata timp cat simtim prezenta Domnului, pri­mim tot ce este de folos si necesar.

Cand insa ne lasam gandurile in voie, demonii ne insufla tot felul de sugestii si chipuri: desfranare, frumusete, slava etc. Omul inghite toata aceasta mancare demonica si o aduna in suflet. Apoi ne trezim ca ne vine in minte ba o ticalo­sie, ba alta, si ele devin aidoma unor pete murdare pe suflet. Trebuie sa avem grija neincetat de sufletul nostru si sa spalam la timp aceste pete prin pocainta, tinand seama ca la nunta trebuie sa mergem cu haine curate.

Sfintii nevoitori il aveau intotdeauna pe Dumnezeu in fata ochilor. Sfantul Serafim de Sarov parcurgea in fiecare saptamana tot Noul Testament. Citirea Evangheliei adu­ce Duhul Sfant in suflet. Daca citirea Evangheliei ti se pare dificila, greu de inteles, plictisitoare, inseamna ca aceasta este exact lectura care iti este necesara, inseamna ca tu esti bolnav si acest medicament amar este singurul care poate sa vindece sufletul tau. Nu-l respinge si te vei convinge tu insuti de acest lucru, cand el va deveni pentru tine mai dul­ce decat mierea. Domnul S-a trudit mult sa ne invete cre­dinta cea adevarata. Stradania Lui nu a fost si nu va fi nici­odata zadarnica. Roadele ei sunt milioanele de oameni care se mantuiesc. Nu astepta momentul cand sufletul tau va fi dus la Judecata, unde toti cei care nu s-au ingrijit de sufletul lor in timpul vietii pamantesti plang amarnic. Lucreaza cat mai este timp.

Fa fapte bune in taina. In Evanghelie, in pericopa des­pre vindecarea orbului, Domnul ii porunceste aceluia sa nu spuna nimanui Cine l-a vindecat. Cu atat mai mult noi, pacatosii, daca reusim sa facem fapte bune, nu trebuie sa le facem cunoscute celorlalti. Omul care iubeste slava pierde virtutea. Doar parintelui duhovnicesc le poti descoperi si sa te sfatuiesti cu dansul. Ne amintim de Fericita Xenia, ca­re aducea caramizi pentru constructia bisericii noaptea, de Ioasaf de Belgorod, care taia lemne in taina, de Nicolae, Facatorul de minuni, care in taina a daruit aur, si de multi alti sfinti. Nu spune ca mergi sa te rogi: Iisus Hristos nu spunea nimanui cand Se indeparta de popor in taina, lasand in departare chiar si pe ucenicii Sai. Slava si vorbirea desarta in­ghit virtutea. Si postul trebuie sa fie tainic”.

(din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

***

Despre milostenie

Milostenia se face in primul rand celor credinciosi 

“Dumnezeu da ploaie si soare, si peste cei buni si peste cei rai; insa noi, cand avem putin si nu stim cum sa folosim mai bine acest putin al nostru, ne intrebam: pe cine sa ajutam intai? In primul rand trebuie sa stim ca a-i ajuta pe cei din familia noastra este o datorie, insa trebuie sa ajutam si biserica, dar si pe cei saraci ai bisericii. Daca avem putin, acel putin sa-l impartim, caci asa ne vom mantui sufletele. Sigur ca nu-i putem lasa lipsiti pe ai nostri, si sa facem milostenie, insa nici sa facem invers, sa ne gandim doar la ai nostri si sa nu ne pese de cei de dincolo de gard.

In momentul in care au ceva de dat, oamenii se gandesc cum sa procedeze mai bine si pe cine sa ajute. Sigur ca nu exista reguli exacte, si avem nevoie de rugaciune si de luminarea lui Dumnezeu pentru a sti cum sa procedam. Insa daca avem datoria de a-i ajuta pe cei din familia noastra dupa trup, trebuie apoi sa ne gandim si la cei lipsiti din Biserica noastra, pentru ca astfel ne aratam dragostea pentru frati si pentru credinta. „Fa bine celui credincios si vei afla rasplatire, daca nu de la el, de la Cel Preainalt” (cf. Intelepciunea lui Isus Sirah 12, 2), spune inteleptul, si cu atat mai mult este mai bine sa ajutam pe cineva credincios, cu cat acesta se si roaga pentru noi.

Astfel Biserica este un intreg format din mai multe madulare, si indiferent de rolul nostru, pe care il avem in acest intreg, nu trebuie sa uitam ca cel mai mic madular din trup poate avea un rol covarsitor pentru acesta.

De aceea, sa nu defaimam pe nimeni caci asa cum spune inteleptul Solomon: „Cine defaima pe sarac, defaima pe ziditorul sau”, si ingerul unui om, care noua ni se pare neinsemnat, sta inaintea lui Dumnezeu. Astfel, binele sau raul, pe care il facem unui sarac, este adresat de fapt lui Dumnezeu, si nu trebuie sa ne dam doar pe langa cei de la care stim ca obtinem ceva de pe urma lor, ci sa ajutam pe cei care cu adevarat au nevoie de ajutorul nostru.

Milostenie cu dreapta socoteala

Spuneam ca cei plini de entuziasm la inceput pot sa greseasca, si lucru acesta este valabil si atunci cand facem milostenie.

Inteleptul Solomon spune ca: „Omul fara pricepere se prinde prin darnicia mainii lui; el se pune chezas pentru aproapele lui” (cf. Pilde 17,18). Sigur este bine sa avem mila, insa putem gasi si niste criterii dupa care putem face milostenie.

In primul rand, sa nu-i lasam lipsiti pe cei din familie, insa nici sa facem cum fac unii, care oricat ar avea, nu sunt multumiti. Ei ar face milostenie, doar daca ar castiga lozul cel mare la Loto, insa asa spun teoretic, daca insa cu adevarat ar castiga, s-ar putea ca nici atunci sa nu dea nimic.

Apoi, sa ne ocupam cu milostenia, fara a ne vatama linistea noastra sufleteasca, si nici pe a altora, si ma refer aici cum multi duc anumite lucruri la manastiri, ca sa fie date milostenie oamenilor. Sfintii Parinti refuzau sa primeasca aceste lucruri si le spuneau celor care le aduceau sa le dea ei singuri la saraci. Veneau pe la manastiri tiruri cu alimente sau haine, pentru a fi impartite de calugari, iar oamenii se imbulzeau si stricau linistea manastirii, ca sa ia si ei ceva; si nu veneau doar cei lipsiti. Insa ceea ce era mai rau era ca locul, unde oamenii trebuiau sa vina pentru pocainta, se transforma intr-o galceava.

Sa ne rugam, dar sa punem si mana

Intr-o istorioara, se spune ca fiind odata Sfantul Ioan Casian si cu Sfantul Nicolae impreuna, iata ca pe drum trecea un mos cu un car tras de boi. Fiind noroi, la un moment dat carul s-a impotmolit, si nu se mai misca din loc. Boii se sileau si mosul impingea, insa tot pe loc stateau. Atunci, Sfantul Ioan Casian a inceput sa se roage la Dumnezeu ca sa-l ajute pe mos, iar Sfantul Nicolae s-a dus langa mos, si au impins amandoi la car pana ce acesta s-a miscat din loc.

Dupa aceasta, un inger li s-a aratat celor doi sfinti, si i-a laudat pe amandoi pentru fapta lor cea buna, dar mai ales pe Sfantul Nicolae, care a pus mana si l-a ajutat pe mos. Ingerul i-a spus lui ca va fi sarbatorit in fiecare an de catre popor, cu mare cinste, iar Sfantului Ioan Casian i-a spus ca a facut bine ca s-a rugat, insa pentru ca nu a pus si mana ca sa ajute, va fi sarbatorit cu mai putina cinste de catre popor (Sfantul Ioan Casian se pomeneste in ziua de 29 februarie).

Sigur ca rugaciunea ne uneste cu Dumnezeu, insa Dumnezeu nu o sa faca ceea ce si singuri putem face, si mai ales, avem nevoie sa ne jertfim pentru a castiga Imparatia lui Dumnezeu.

Daca nu o sa punem mana sa ne implicam, nu o sa ne putem arata dragostea noastra catre aproapele, ca sa-l apropiem de Dumnezeu. Pentru a-l castiga pe aproapele, trebuie sa ne implicam in necazul lui, iar rugaciunea sa implineasca efortul nostru.

Cel ce greseste are nevoie de ajutor

Se intampla uneori ca Dumnezeu ingaduie sa cada cineva intr-o greseala, iar respectivul aflandu-se intr-o situatie neplacuta, noi sa-i reprosam si sa-l invinuim. Atunci implinim cuvantul spus prin Proorocul David „Pe care Tu l-ai batut, ei l-au prigonit, si au inmultit durerea ranilor lui” (cf. Psalmii 68,30).

Astfel, de multe ori cand o persoana se afla in dificultate, si ar trebui sa o ajutam, noi o certam ca fiind vinovata de situatia in care a ajuns. Efortul nostru, pe care trebuie sa-l facem pentru a o ajuta, ne enerveaza, si mai usor ne este sa-i reprosam, decat sa punem mana.

De multe ori, singurul ajutor pe care ar trebui sa-l dam celui in cauza, ar fi sa-l intelegem. Apoi, cei care au constiinta nu ar putea ca sa nu dea o mana de ajutor celui in nevoie, iar la un moment dat, dupa ce ne maturizam, renuntam sa mai reprosam, caci oricum mai rau facem. De obicei, cei ce patimesc trag singuri invataminte, si nu mai este nevoie sa-i cicalim. Oricum, „ponoasele” vin in viata fiecaruia dintre-noi, si este atat de frumos sa fim alaturi de cel ce sufera. Bunatatea ramane in timp, si are puterea de a schimba un om in bine. Atunci, chiar si cand am ajunge noi in dificultate, vom trai cu bucuria binelui facut; o bucurie care ne este „prieten” si ajutor, si ne va ajuta in orice situatie neplacuta.

Tot binele il datoram lui Dumnezeu

„Fara de Tine ma voi instraina de tot binele”, spunem la rugaciunea Acatistului Domnului Iisus Hristos, si ar trebui sa constientizam permanent acest lucru.

De aceea, trebuie ca in gandul nostru sa spunem rugaciune la orice lucru am face, ca harul lui Dumnezeu sa ne ajute in ceea ce facem.

Apoi, cand am savarsit ceva, multumim lui Dumnezeu, atat prin rugaciune, cat si prin recunostinta faptelor noastre. Ştim care fapte sunt bine placute lui Dumnezeu, si atunci ne aducem multumirea savarsindu-le. Dumnezeu este atat de bun, incat atunci cand ii daruim noi ceva, El ne intoarce insutit, dar asta se intampla nu atunci cand dam cu gandul de a primi mai mult, ci atunci cand dam cu dragostea de a ajuta.

Cu alte cuvinte, nu fac o jertfa ca sa-mi mearga bine anul acesta, ci fac jertfa respectiva din dragoste pentru Dumnezeu. Unii sunt atat de fericiti cand primesc primul salariu in viata, cand deschid o afacere si primesc primele incasari, cand au un copil mult asteptat, dar putini dintre ei se gandesc sa jertfeasca ceva lui Dumnezeu pentru binefacerea primita. Mai bine chefuiesc cu prietenii decat sa multumeasca lui Dumnezeu. Majoritatea se comporta ca si cum cu efortul lor au realizat ceea ce s-a facut, si uita ca fara Dumnezeu nu am fi fost in stare sa facem nimic bun“.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

Cititi si: