
sursa: Mănăstirea Dragomirna
***
Știința păzirii minții!
Să fim atenți, păzindu-ne mintea! Ne vine în minte un gând stăruitor fără noimă. Încercăm să-l alungăm, dar nu se dezlipește. Atunci ne folosim de împotrivire, după cum spun Părinții. Împotrivirea are două înfățișări. Spunem deci: “Fugi diavole de aici! Eu sunt creștin!“. Nu pleacă, este obraznic! Atunci ne folosim de a doua metodă și ne smerim pe noi înșine la propriu, și spunem: “măi, dobitocule, nu ți-e rușine? Ești om sau diavol? Ce sunt acestea pe care la cugeți?”. Acest lucru îl zdrobește pe diavol și îl risipește imediat. Si atunci intervine harul dumnezeiesc și ne mângăie. De aceea, păziți-vă mintea!
Nu pierdeți timpul în zadar, nu ascultați lucruri nefolositoare! Nu duceți vorba de la unul la altul! Păstrați-vă programul cu acrivie! Vă prisosește timpul? Alergați în camera voastră și deschideți o carte! Cuvintele Părinților sunt cuvinte ale Duhului Sfânt! Din acest motiv ele ne hrănesc sufletește, ne trezesc, ne povățuiesc, ne provoacă, ne învață! Așadar, Părinților, luați aminte! Trebuie să biruim!
***
Războiul duhovnicesc nu înseamnă înfrângere, ci biruință!
Putem să simțim război duhovnicesc, luptă interioară, zdrobire, dar aceasta nu înseamnă înfrângere, ci biruință! Trebuie să spunem și noi ceea ce au spus toți Sfinții de veacuri: “Doamne, Iisuse Hristoase, pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere!“. Vedeți adevărata mărturisire! “Pentru cuvintele buzelor Tale, Doamne, eu am păzit căi aspre“. Forma războiului nu înseamnă înfrângere. Este cu neputință!
Pentru că, mai întâi suntem ispitiți de diavol, căruia i s-a dat stăpânire ca să ne războiască. De vreme ce pe Însuși Hristos L-a războit! I-au provocat atâtea suferințe, L-au scuipat, L-au înjurat, L-au calomniat, L-au numit “îndrăcit”, L-au bătut până ce L-au răstignit pe cruce, și, acolo fiind, L-au batjocorit! Și, spune Hristos: “Priviți la Mine! Ceea ce Mi-au făcut Mie, vă vor face și vouă!“. Dacă pe Mine M-au prigonit, pe voi vă vor lasă în pace? Pe Mine m-au numit “diavol”, vouă ce vă vor spune?“
Și, în continuare, îi avem pe Sfinții Apostoli, cei pe care Hristos i-a ales și a întemeiat prin ei Biserica universală. Pe toți i-au prigonit foarte tare! Câte au răbdat! Ce închisori! Ce surghiunuri! Ce bătăi! Ce necazuri!
Toate acestea vi le spun, Părinților, ca să știți că viața noastră are la temelie iubirea de nevoință, de rea pătimire. Când știm acest lucru, nu ne speriem! Din această pricină am venit aici, ca să ne luptam cu diavolul! Să îl îndepărtam de la noi! Este adevărat cuvântul pe care îl spun Părintii: “Monahul adevărat este acela care îi irită pe diavoli spre luptă!“. Sunt înfrânți și fug. Apoi îi trage de coadă și le spune: “de ce fugiți? Stați aici să ne luptăm!“.
Dacă am fi atenți și am avea ca bază poruncile lui Hristos, pentru că “noi nu ne aparținem nouă înșine“, atunci, pe de-o parte, războiul va veni, pentru că diavolului i s-a dat această putere de a ne lupta; dar toate astea nu creează sentimente de vină, ci sunt prilejuri de a ne încununa, de a fi învingători!
***
Năvălirile ispitelor sunt prilejuri de mărturisire
Trebuie să fim atenți, pentru că diavolul, care este stăpânitorul lumii acesteia, nu încetează să ne ispitească. În acest sens, Mântuitorul ne spune: “Vai omului aceluia prin care vine sminteala!” (Mt. 18, 7) Nu vă înșelați! Dacă pe Mine M-au prigonit, pe voi vă vor lăsa în pace? Diavolul are stăpânire ca să ne provoace. Dacă nu îl ascultăm, nu poate face nimic.
Provocările sunt de felul acesta. Sunt ucenic și îmi vine un gând: “De vreme ce ești obosit de ce să mai mergi la biserica? Poți să te duci mâine.” Uitați un pretext care vrea să mă scoată de sub ascultare. Alt exemplu pentru înfrânare: suntem în gradină, în perioada recoltei fructelor, și ne este foame. “Ce contează dacă voi mânca ceva?” Uitați cum vine ispita! Altă chestiune: vine la tine un frate obosit, neglijent și îți spune un cuvânt jignitor, care te provoacă, te irită. Ispititorul îți șoptește: “Ce a venit și bezmeticul ăsta să mă ispitească?“. Toate aceste atacuri sunt prilej de mărturisire.
Fiecare năvală a ispitelor trebuie să îl găsească pregătit pe monah. “Mergi înapoia mea satano! Eu sunt călugăr!“. Cuvintele: “eu sunt călugăr“, să le spuneți ca pe o rugăciune! Priviți ce spunea adesea, ca pe o rugăciune, Sfântul Arsenie cel Mare, cel întocmai cu îngerii: “Arsenie, pentru ce ai ieșit din lume?!“. Si fusese un mare demnitar la palatul împărătesc. Le-a lăsat pe toate și a plecat în pustie. Chiar dacă mintea lui nu se îndepărta niciodată de la Dumnezeu, ca o rugăciune striga înlăuntrul său: “Arsenie, pentru ce ești aici?“. Și noi trebuie să îi urmăm exemplul.
Când vă întăriți în această lucrare, atunci veți avea priceperea de a preveni mintea, să nu primească ispita în vremea atacurilor drăcești. Acest lucru îl dorește harul, care este mama noastră! Nimic altceva nu dorește. Si atunci intră înlăuntrul nostru, distrugând omul nostru cel vechi, și construindu-l pe cel nou.
Transcrieri: Român ortodox în Franța
Legaturi: