Vedeti si:
- Atunci cand… “Biserica doare…”: PARINTELE SOFRONIE si GANDUL LUI DUMNEZEU PENTRU A RAMANE IN BISERICA PATRIARHALA chiar si in vremuri de mare sminteala: “Toate celelalte miscari, oricat ar fi ele de evlavioase in ce priveste manifestarea lor exterioara – sunt curse ale vrajmasului”
- PARINTELE SOFRONIE – SCRISORI CATRE DAVID BALFOUR: “Trei lucruri nu inteleg: o credinta adogmatica, un crestinism nebisericesc, un crestinism fara nevointa”
- Parintele Sofronie espre MONAHISMUL CEL PURUREA PRIGONIT
***
Cuviosul Sofronie Saharov – Despre ierarhia ortodoxă şi cea despotică
Scrisoarea a XVIII-a:
Ostilitatea faţă de mănăstire în mediile bisericeşti. Despre ierarhie în Biserică. Degradarea ierarhiei întru „relaţii de clasă”. Despotismul episcopilor – rezultatul scăderii nivelului teologic. Orice rânduială pământească se poate primejdui a fi prost înţeleasă. Despre autoritatea exterioară.
The Old Rectory (Essex, England) 29 Mai 1959
Adevărat a înviat!
Dragă şi adânc preţuite părinte Gheorghe!
Mulţumesc pentru scrisoare. Mulţumesc pentru bunul cuvânt. Începutul nostru aici a fost în multe privinţe cât se poate de prielnic. Dar aceasta nu a înlăturat neînţelegerile şi nemulţumirile, de care vorbeaţi tocmai ca fiind mărturii ale unui bun început. Cel mai dureros este faptul că acele ostilităţi şi nemulţumiri le întâlneşti mult mai mult în mediile bisericeşti cele mai apropiate, decât la cei de altă naţionalitate şi credinţă.
Eu nu exclud putinţa venirii voastre la noi înainte de conferinţa de la Oxford, cu o maşină din Londra sau chiar din Oxford. Părintele Vasilie va fi hirotonit episcop aici, la Londra, pe 14 Iunie. Cred că îl vor hirotoni exarhul, episcopul Nikolai (Eremin) şi episcopul Antonie (Bloom). Titlul noului episcop: de Volokolamsk, postul: al 2-lea ca vicar al exarhatului.
În legătură cu aceasta, gândul mi s-a oprit iarăşi la problema structurii ierarhice a Bisericii. Toţi înţelegem că nu se poate evita, nici îndepărta ierarhia. Nu cred că este cineva între ortodocşi care să se fi ridicat împotriva acestei „instituţii”, acestei „orânduiri”. Însă experienţa istorică a dovedit că atunci când inegalitatea, neapărat legată de ideea oricărei ierarhii, depăşeşte anumite limite, dispare putinţa legăturilor normale între treptele ierarhice. Ajungând în „clasa” ierarhică cea mai înaltă, din nefericire majoritatea episcopilor îşi pierd consideraţia de rigoare faţă de cei aflaţi pe treptele mai prejos de ei, adică preoţii. În viaţa bisericească, cea una, se introduce elementul străin de ea al „relaţiilor de clasă”. Episcopii prea adesea încetează a mai fi fraţi, darămite părinţi. Ei se simt a fi mai întâi de toate stăpâni („despoţi” – stăpâni, poruncitori), şi chiar prea adesea înclină către „despotism”. Dacă în trecut o asemenea „inegalitate” evidentă între episcopi şi preoţi (de monahism nici nu mai vorbesc) corespundea cumva cu structura „socială” şi cu realitatea situaţiei (raritatea educaţiei, de pildă), acum însă a păstra aceeaşi distanţă între preoţi şi episcopi a devenit total dăunător vieţii Bisericii.
Sunt adânc convins că, la începutul revoluţiei (este vorba de revoluţia bolşevică rusească din Octombrie, 1917. N.tr.), astfel de fenomene precum „Biserica vie” (precum şi alte mişcări „prezbiteriale”, în alte vremi şi în alte împrejurări) au fost provocate tocmai de faptul că înşişi episcopii, în ceea ce-i privea, prea mult scoteau în relief „inegalitatea”. În momentul de faţă urmăresc cu adâncă durere cum tot mai mult apare tendinţa episcopatului de a „delimita” între ei şi tot restul Trupului Bisericii. Faţă de lupta împotriva ideii „împărăteştii preoţii” (Cf. 1 Pt. 2:9) a tuturor creştinilor, lupta împotriva ideii sobornicităţii ce include, pe lângă episcopi, şi pe preoţi, şi pe monahi, şi pe mireni, faţă de năzuinţa de a vedea episcopatul în întregul său ca purtător al infailibilităţii şi al dreptului exclusiv de a povăţui, şi altele asemenea, eu observ o reacţie violentă care se va putea răsfrânge în mod dezastruos asupra soartei Bisericii în viitor.
După părerea mea, aceasta poate fi privită ca datorându-se masivei decăderi a nivelului teologic în conştiinţa bisericească a zilelor noastre. Şi teamă mi-e că de acum va fi greu a lupta împotriva acestei decăderi. Nu pot spune că nu am întâlnit vreodată episcopi care să nu încerce a îndepărta prăpastia de netrecut dintre treptele ierarhice şi să rămână, personal, fraţi, prieteni, împreună-truditori şi împreună-slujitori la Altarul lui Dumnezeu. Din nefericire însă, acest fenomen nu se observă adesea. Este uimitor ce influenţă pot avea formele sociale ale vieţii fiecărui moment istoric asupra vieţii bisericeşti. Este uimitor cât de rar întâlnim conştientizarea creştinismului nostru ca fiind religia absolută (adică singura care uneşte cu Absolutul – n.n.) şi, deci, că trebuie a se ajunge la conştiinţa neatârnării lui de tot restul lumii, unde fiecare „formă de guvernare”, fiecare „regim”, fiecare „rânduială” poate fi „prost folosită”, denaturată, folosită spre a exploata, cu consecinţa deplinei degenerări.
Dacă ne întoarcem către tema Bisericii, către ceea ce vedem în viaţa ei în ultimele două veacuri, nu este cu putinţă a rămâne indiferent faţă de faptul că episcopii care au apărat principiile duhovniceşti (esoterice/lăuntrice, tainice) şi teologice ale Bisericii au fost aproape nişte excepţii. Şi în trecut, luptători precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, sau Cuviosul Simeon Noul Teolog, sau sfinţitul Grigorie Palama (înainte să devină episcop) au fost nevoiţi să biruiască influenţa duhovnicească şi teologică decăzândă a episcopilor. Apogeul înţelegerii denaturate a „ierarhiei bisericeşti”, esoterică în esenţa ei, este, bineînţeles, Vaticanul. Slavă Domnului, aceasta la noi nu există. Dar tendinţele de a înfăptui autoritatea exterioară se întâlnesc la noi într-o măsură mai mare decât s-ar cuveni.
S-ar putea ca în curând să apară traducerea în germană a cărţii Stareţul Siluan. Aceasta va fi cu mult mai completă decât versiunea engleză. Traducătoarea se temea să nu împovăreze, şi a scurtat mult, dar la editură (Patmos Verlag, Duesseldorf) i-au cerut să omită cât mai puţin. Ea se ocupă acum cu această lucrare, locuind la noi, la Old Rectory.
Domnul să vă păzească sănătos, binecuvântându-vă trudele cu belşug de roade nestricăcioase asupră-vă şi asupra celor care vă ascultă şi pe care îi învăţaţi.
Cu dăruire, arhimandrit Sofronie
Extras din: Arhim. Sofronie – “Corespondenţă cu protoiereul Gheorghe Florovski”, Ed. Accent Print, Suceava 2016, tr. de ierom. Rafail Noica; pg. 98-101
Legaturi:
- ASCULTAREA, PRETEXTELE SI ABUZURILE EI – parintele Savatie pune punctul pe I
- ATITUDINEA FATA DE EPISCOPI SI CANOANE sau Despre falsificarea sensului ascultarii duhovnicesti
***
- “Vedeti sa nu defaimati pre vreunul dintr’acesti mai mici…” – ARHIM. SOFRONIE IMPOTRIVA RELATIVISMULUI DOGMATIC, a ECUMENISMULUI si a IMPLICARII BISERICII IN ACTIUNI SOCIALE REVOLUTIONARE: “Nu avem dreptul a savarsi acte de violenta in numele lui Hristos nici macar asupra violentilor. LUMEA NU ARE NEVOIE DE O “BISERICA POLITICA”
- Ca toti sa fie una, precum noi una suntem…” – Parintele Sofronie despre PARTASIA LA SUFERINTA LUMII PRIN ASUMAREA RUGACIUNII LUI IISUS PENTRU “INTREGUL ADAM”. “Lumea inainteaza catre catastrofa apocaliptica… O UNIRE DE ALT TIP, POLITIC, VA FI IMPUSA CU SILA; si ea va fi un iad general”
- Parintele Sofronie despre ratacirile academismului teologic si teologia vietii fara de pacat
- CUVIOSUL SOFRONIE NE INVATA: Ce sa urmarim esential in viata duhovniceasca sau in cea calugareasca si cum sa traim pentru a ocoli ratacirile? “MARE ESTE UN SINGUR LUCRU: A SE SMERI, A INFRANGE MANDRIA CARE IMPIEDICA A IUBI”
Şi cât de amar îmi este să observ că în noi trăieşte o cumplită înclinaţie către dominare şi către întâietate, către faptul de a vedea pe celălalt mai prejos – şi aceasta este prăpăd pentru om. Adesea întâlnim situaţia unde oamenii în exterior sunt plini de informaţie în tot felul de domenii ale cunoaşterii, dar lăuntric nu au învăţat să iubească.
- Parintele Sofronie de la Essex: IN CATOLICISM PRINCIPIUL IMPERSONAL STRIVESTE PERSOANA
- Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei”
- Parintele Sofronie despre PATIMA STAPANIRII SI A INJOSIRII CELORLATI
- Cuviosul Sofronie: “IN LOCUL REGULEI SCRISE TREBUIE CA INIMA NOASTRA SA SE LARGEASCA…”
- “Faţă către faţă” cu Dumnezeu si cu fratele nostru. Cum iesim din DUHUL IMPERSONAL, cum devenim PERSOANE, cum ni se deschid ochii?
“Gândiţi-vă la cele spuse şi veţi vedea că un asemenea mod impersonal de a aborda structura societăţii umane pierde sensul autentic al ascultării creştine inclus în poruncile lui Hristos, şi că în locul lui intervine „disciplina”. Desigur, aceasta din urmă e indispensabilă şi inevitabilă când oamenii trăiesc împreună, dar numai până la un anumit punct. Pierderea ascultării personaliste creştine nu va fi compensată de nici un succes exterior al „Instituţiei”, nici de realizările îmbinării armonioase a întregului”.
- Arhim. Nicholas Saharov de la Essex (nepotul si ucenicul Cuviosului Sofronie) – CEA MAI PROFUNDA SI EXHAUSTIVA SINTEZA DE TEOLOGIE DUHOVNICEASCA PE TEMA “ASCULTARII”, INTELEASA CA TAINA
- SPALAREA PICIOARELOR – razboiul tacut impotriva duhului lumii
***
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE DESPRE RAPORTAREA LA DUHOVNICI SI LA AUTORITATILE DUHOVNICESTI SI DESPRE CALAUZIRE
- SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL – episcopul ascet – despre cum ar trebui sa fie PREOTII SI EPISCOPII
- Sfantul Nil Ascetul MUSTRA pe cei care cauta sa devina INVATATORII ALTORA pentru a dobandi SLAVA DE LA OAMENI si PUTERE PORUNCITOARE asupra acelora
- Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text)
Deci, Părintele Sofronie, vorbind despre ascultare, pomenea întotdeauna faptul că nu trebuie să rămânem la acest nivel, la o dependenţă psihologică de duhovnic, ci vorbea întotdeauna că ascultarea trebuie să ajungă în chip firesc la libertate. Spunea întotdeauna că între duhovnic si ucenic trebuie sa adie un aer de libertate, adică libertatea sa fie strâns unită cu iubirea. Iubirea se exprimă ca libertate. Te iubesc, adică îţi respect libertatea, vreau sa fii liber; iar libertatea trebuie să se exprime ca şi dragoste: sunt liber pentru aceasta şi iubesc. Si nu aşa cum spune filosofia existenţialistă: sunt călăuzit către nimic. Dacă dragostea nu se exprimă ca şi libertate, nu ajunge nimic altceva decât o dictatură. Si libertatea fără dragoste sfârşeşte în a deveni o anarhie. Spun asta pentru ca țin să accentuez că ascultarea de duhovnic nu trebuie să devina dependenţă. Ascultarea trebuie sa-l elibereze pe om si sa simtă amândoi ca sunt copii ai lui Dumnezeu.
Adresându-se fiilor săi duhovnicești, Sfântul Simeon Noul Teolog le spunea părinţi si fraţi. Paternitatea, părințenia duhovnicească nu face să fie anulată frăţietatea duhovnicească. Suntem mădulare ale Trupului lui Hristos şi unele din aceste mădulare ajută mădularele mai slabe. În viaţa duhovnicească se petrec lucruri similare cu cele ale vieții biologice. Copiii, care trebuie să facă ascultare de părinți, vor ajunge la un moment dat şi la un grad mai mare de independenţă. Omul îşi iubește părinții până la sfârșitul vieții, dar asta nu înseamnă că le va face ascultare ca un copil în deplină dependenţă de părinţii lui, aşa cum făcea în anii copilăriei, ci va dobândi un grad de independenţă tot mai mare faţă de ei. Îmi cer iertare foarte mult, din suflet, că vă spun lucrurile astea, pentru ca apar de obicei două greșeli duhovnicești. Una este această direcție: <Sunt om liber, ce nevoie am de ascultare?>, iar alții, pe de altă parte, ajung sa rămână dependenți, sa se simtă ființe dependente pana la sfârșitul vieții. Există, pe de altă parte, si părinţi duhovnici care acționează asupra fiilor duhovnicești cu o stăpânire deplină, îngrădindu-le deplin libertatea. Părintele Sofronie ca părinte, dar şi ca mamă duhovnicească – primise chiar un cuvânt de la Sfântul Siluan care i-a spus: „Când vei deveni părinte duhovnicesc, să nu uiţi sa te porţi şi ca o mamă duhovnicească!”. Iar noi, duhovnicii, sa nu uităm că misiunea noastră este sa-i facem pe ucenici fii ai lui Dumnezeu, copii ai lui Dumnezeu, şi nu fii duhovnicesti ai noştri, ba chiar discipoli. Exista diferență între ucenic si discipol. E nevoie de libertate duhovnicească, dar atenţie sa nu devina anarhie duhovnicească. […] În Biserică nu legăm pe nimeni, trebuie sa înțelegem. Si trebuie să înțelegem foarte bine însemnătatea libertăţii duhovnicești. Părintele Sofronie dădea o mare însemnătate libertăţii. Spunea ca atunci când lipsim pe cineva de libertate, el nu poate sa crească duhovnicește.
- Pr. John Chryssavgis despre ABUZUL DE AUTORITATE DUHOVNICEASCA, pericolul idolatriei clericale si FOLOSIREA “ASCULTARII NECONDITIONATE” ca mjloc pentru DEGHIZAREA AMBITIILOR DE IMPUNERE A VOINTEI PROPRII asupra altora: “Cel care amesteca voia sa, in ascuns, in porunca este un desfranat”
- PS IGNATIE MURESANUL despre SECULARIZAREA DIN INTERIORUL BISERICII si CALDURA SUFLETEASCA prin care ar trebui apropiati de Dumnezeu tinerii si cei necredinciosi. CUM DAM MARTURIE DESPRE HRISTOS?
- EVANGHELIA PARASITA. Despre intaietate, ierarhii, competitie, interese vs. slujirea smerita si supusa. “Nu stiti ce cereti! INTRE VOI NU TREBUIE SA FIE ASA!”
- Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga, ar trebui sa se bata pe ultimul loc”
[…] Ştiţi, aţi văzut cât de uşor se schimbă oamenii când li se dau funcții mari, când li se dă puterea în mână, când oamenii li se supun; atunci oamenii devin de nerecunoscut. Şi nu numai comportamentul se schimbă, dar și glasul se ridică, ochii se înalţă, nu te mai vede, te ia de sus, te ia tare, orice cuvânt este, de fapt, un sfat sau o morală. Şi acestea se întâmplă pentru că omul este prins, este măcinat, nu prea poate asimila puterea; când are putere asupra celorlalţi, când are stăpânire, duhul acesta al stăpânirii şi al puterii îl distruge, nu e în stare să poarte povara aceasta. De aceea auziţi la Maslu:
“pe noi, cei ce purtăm povara patimilor”.
Și ni se pare că nu e chiar aşa, că nu e o povară, ci e chiar dulce câteodată. Nu, e o povară şi noi nu suntem în stare s-o purtăm. Și printre acestea este și dorinţa aceasta de stăpânire, iubirea de stăpânire despre care spune şi Sf. Efrem Sirul în rugăciunea lui. Această dorinţă de stăpânire îţi schimbă sufletul, și asta a schimbat şi sufletul lui Adam şi al Evei în rai. Când li s-au aprins lor luminiţele? Când li s-a spus: Dacă veţi mânca din copac, veţi fi asemenea lui Dumnezeu! Vă daţi seama? Asemenea lui Dumnezeu! Dintr-o dată nu mai conta ce a zis Dumnezeu, asta a fost ceea ce le-a aprins mințile şi inimile spre rău, care i-a făcut să nu mai asculte.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu apostolii: dorinţa de stăpânire, dar o stăpânire în sensul lumesc al cuvântului. Noi, oamenii, înţelegem întotdeauna a stăpâni, a fi mai mare în sensul acesta de a fi stăpânitor, de a nu comenta nimeni în faţa noastră, de a diminua şi a ştirbi libertatea celorlalţi. Aşa, cumva, este pentru noi a fi mai mare. Or, la Dumnezeu nu este aşa. […]