CINE SI CUM POATE BIRUI OMUL CEL VECHI? “Cel care se crede drept pentru ca nu e desfranat, n-a omorat, n-a furat, nici n-a inselat, acesta se rataceste grozav”

“Nu este destul sa lupti doar impotriva pacatelor mari, a celor grave, ci, chiar si impotriva celor mai mici ganduri necurate… Cine leneveste, insa, slabeste, se moleseste si piere cu totul in pacat. ‘Veti muri in pacatele voastre‘, spune Domnul.“

“Lucrul de capetenie sa fie insa staruinta la rugaciune, fie ca lucreaza cu mainile, fie ca merge, fie ca citeste. Unde este rugaciune continua, acolo si Duhul Sfant este prezent permanent“.

***

Imparatia Cerurilor este in noi insine, nevazuta inca…

“Satana l-a infasurat pe om de la inceput in pacat ca intr-o haina, facandu-l in intregime prizonier, trup si suflet. Nimic nu i-a lasat liber, nici gandurile, nici mintea, nici vreo parte a trupului. De aceea Apostolul striga: „Dezbracati-va de omul cel vechi“; el se gandeste la om in intregime, trup si suflet.

In omul vechi totul este rau, ochii nu vad decat raul, urechile nu aud decat raul si mintea nu gandeste decat raul. Cel care a robit astfel pe om este mai puternic decat el, de aceea omul nici nu poate iesi singur din stapanirea celui rau, prin propria lui putere. Numai Domnul ne poate dezbraca de omul cel vechi.

Omul, sarmanul, ar vrea sa fie curat, sa nu aiba rautate, dar nu poate sa faca singur aceasta. Ar vrea sa zboare spre Cer, dar nu are aripi, caci aripile Duhului Sfant numai Dumnezeu singur le daruieste celor alesi de El, celor ce se straduiesc neincetat, cu nadejde, fara a obosi vreodata in rugaciunile lor de cerere. Numai Duhul sa-l cerem, si nu altceva, asa precum Hristos ne invata. Numai vantul Duhului alunga pacatul din om, ii invioreaza inima, ii sfinteste gandurile si il transforma pe omul cel vechi in omul cel nou, il face sa fie din nou fiu al lui Dumnezeu, si nu al intunericului. Iisus ne elibereaza, ne deschide ochii si urechile sufletului, ne reda chipul ceresc. Haina cea noua cu care Iisus ne imbraca este haina credintei, a nadejdii, a dragostei, a bucuriei, a pacii, a bunavointei, a bunatatii. Asa se formeaza omul cel nou, prin harul de sus. Precum la unii pacatul sta ascuns in inima pana in ziua invierii, cand intreg trupul lor este invaluit in intuneric, tot astfel chipul ceresc ce lumineaza tainic sufletul sta ascuns in inima celui drept pana la ziua invierii, cand si trupul ii va fi invaluit in lumina ce a stat ascunsa in sufletul lui, caci trup si suflet vor mosteni impreuna fie Imparatia cea vesnica, fie intunericul cel vesnic! De aceea si spune Hristos ca deja de acum, din veacul acesta, Imparatia este in noi insine, nevazuta inca, dupa Duhul pe care il avem in suflet!…

Cei ce au Duhul Sfant sa traiasca in pace, curatie, simplitate si dragoste unii cu altii. „Precum in cer, asa si pe pamant“! Cum petrec ingerii intre ei, asa trebuie sa petreaca fiii lui Dumnezeu intre ei, inca de pe acest pamant. Unde exista cearta, discordie, invidie, clevetire, acolo nu este Duhul Sfant. Nu trebuie sa se judece intre ei, ci fiecare sa lucreze pentru slava lui Dumnezeu cu talantul pe care il are, iar nu spre slava desarta a lui personala. Fiecare sa se bucure si sa admire lucrul celuilalt, iar nu sa-l judece sau sa-l invidieze. Totul sa fie facut spre folosul comun. Astfel va domni armonia, pacea si dragostea intre toti, dupa porunca Domnului: „Pe pamant pace si intre oameni buna invoire“.

Lucrul de capetenie sa fie insa staruinta la rugaciune, fie ca lucreaza cu mainile, fie ca merge, fie ca citeste. Unde este rugaciune continua, acolo si Duhul Sfant este prezent permanent. Razboiul nevazut al gandurilor nu se poate duce decat prin rugaciune. Sa ne luptam cu mintea noastra, s-o certam, sa nu cadem la invoiala cu ea, sa nu intarziem nici o clipa asupra gandurilor pe care ea ni le aduce.

A scoate pacatul afara nu este in puterea omului, ci numai in puterea lui Dumnezeu. Cu propria lui vointa, omul nu poate decat sa se opuna, sa lupte, sa dea lovituri pacatului; dar ca sa-l dezradacineze definitiv, aceasta numai Dumnezeu singur o poate face. Caci daca ar fi putut omul singur s-o faca, la ce ar mai fi folosit venirea lui Hristos pe pamant?! Putinta de mantuire fara Hristos nu exista, si nici intrare in Imparatia Cerurilor, fara El.

Cel care se crede pe sine ca este drept pentru ca nu este desfranat, n-a omorat si n-a furat, nici n-a inselat pe nimeni, acesta se rataceste grozav. Nu numai acestea sunt pacate, ci inca multe altele, care ne impiedica de la mantuirea sufletului. Toate gandurile ascunse de mandrie, de necredinta, de indoiala, de invidie, de gelozie, de curiozitate, de ipocrizie, de poftire, toate acestea sunt pacate, si cine nu le are?! Cine a scapat definitiv de ele? Sa luptam deci permanent impotriva acestor ganduri care ne vin de la cel rau. Egoismul in general, iubirea de sine, acesta este marele pacat ascuns al sufletelor noastre. Amorul propriu, interesul omoara viata sufletului nostru. Cine este acela care se jertfeste pentru altul, care munceste pentru altul, care daruieste tot ce are altuia?…

Cine nu lupta cu toate acestea pacatuieste si mantuire nu va avea! Vointa noastra cade mereu si se ridica, lupta continuu si, pe masura ce se lupta, se intareste, capata experienta, capata siguranta. Cine leneveste, insa, slabeste, se moleseste si piere cu totul in pacat. „Veti muri in pacatele voastre“, spune Domnul.

Nu este destul sa lupti doar impotriva pacatelor mari, a celor grave, ci, chiar si impotriva celor mai mici ganduri necurate. Un singur gand gresit va roade ca un vierme mintea omului si sufletul se va strica pe nesimtite. Cel care se plange de slabiciune, sustinand ca puterea satanei este mai mare si-l stapaneste pe om definitiv, acela il face pe Dumnezeu nedrept.

Un suflet ce se straduieste capata cu siguranta putere de sus; cel care lupta cu raul il va invinge cu ajutorul harului. „Ceea ce la oameni este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta“. El va duce lupta pentru cel care Il striga neincetat si El il va invinge pe satana, pentru rugaciunile celui ce se zbate si plange pentru pacatele sale, de care vrea sa scape“.

(din: POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)

Legaturi:

***