Quantcast
Viewing all articles
Browse latest Browse all 426

DUMNEZEU SI PLANURILE OAMENILOR. Invatam ceva din istorie?

Image may be NSFW.
Clik here to view.
Confounding of the language - babel

Prologul cartii: Lucrari minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului

Gandul acesta sa fie in voi, care era si in Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte de cruce. Pentru aceea, si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume care este mai presus de orice nume; Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pimantesti si al celor de dedesubt. Şi sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal.

(Filipeni 2, 5-11)

Cu cat mai bine s-ar organiza un lucru fara Dumnezeu, in jurul patimilor iubirii de slava lumeasca, de arginti, de placeri trupesti, cu atat mai cumplita si mai prapastioasa va fi nimicirea lui. Acest principiu a functionat la Turnul Babel, dar functioneaza si astazi, cand se prabusesc institutii, sisteme, banci, organizatii. Un preot mi-a spus: „Parinte, sunt coordonatorul regiunii voastre. As vrea sa vorbim despre problemele parohiilor”. I-am raspuns:

Parinte, daca nu ne coordonam cu Dumnezeu, adica cu iubirea dezinteresata, vom fi mereu necoordonati. Exact ca pe vremea zidirii Turnului Babei, cand unul cerea lopata, iar celalalt ii dadea caramida. Astazi, nu putem coopera nici macar in familia noastra, vom putea coopera, oare, in grupuri sociale mai largi? Va fi foarte greu!”.

Cu cat intra cineva mai mult pe frecventa lui Dumnezeu, cu atat mai neprevazuta va deveni viata lui. Un Sfant spunea in gluma: „Umblu cu program, fara program”. In lucrarile omenesti „perfect organizate” cu greu incape voia neprevazuta a lui Dumnezeu. O respinge sistemul.

Atunci cand iesi din hotarele tale, cu scopul de a rapi bunurile fratilor tai mai slabi, la un moment dat te vei rataci si te vei afla intr-o stare mai rea decat aceea in care te-ai aflat la inceput.

[...] Femeia cananeanca din Evanghelie a iesit din hotarele ei pentru a-L intalni pe Iisus si pentru a-I spune cateva cuvinte: „Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon” (Matei, 15, 22). Insa Iisus a zadarnicit cererea sa, respingand-o. Cu toate acestea, ea a staruit, din iubire pentru copilul sau, si atunci Invatatorul, Care intrupeaza Adevarul, mirandu-se de credinta femeii, a facut minunea.

Toti avem dorinte neimportante si trecatoare, limitate si pamantesti. Unul doreste sa dobandeasca case, altul masini, altul sanatate, altul sa faca iute bani, altul sa se uneasca cu un om, altul sa-si gaseasca sotie sau sa faca copii, altul sa traiasca pe spinarea celorlalti.

Am devenit superficiali. Cine are dorinte dumnezeiesti, universale, atemporale, neamagitoare? Cine doreste sa se uneasca cu toti oamenii? Sa-i simta frati ai lui? Sa se uneasca cu Dumnezeu? Doar acela nu vafi amagit, nu va risca sa se piarda in lucruri zadarnice. Putini astazi, pe planeta noastra, au orizonturi atat de deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la radacina. Avem nevoie de o reinnoire in profunzime. Am ratacit cu totii. Ne-am legat de dorinte marunte si am crezut ca in felul acesta vom afla fericirea. Parintele Porfirie spunea:

„Vom vedea haosul traind in noi si vom spune: «inapoi! inapoi! Cu totii ne-am ratacit!», si ne vom intoarce la Hristos”.

Doar cel ce are dorinta arzatoare de unire cu toti nu va fi amagit nicicand.

Ganditi-va la un electrician care detine toate uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o instalatie electrica intr-o casa, dar ii lipsesc prizele si intrerupatoarele. Prin urmare, toate acele unelte nu il vor putea ajuta. Lumina electrica nu poate lumina casa. Cam asa se intampla astazi in vremurile noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui Dumnezeu nu exista in viata noastra.

Şi totusi exista solutii…

(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)

Image may be NSFW.
Clik here to view.
arsenie-kotsopoulos-arhim-lucrari-minunate-ale-harului-eroi-contemporani-ai-duhului-10772

***

Dumnezeu strică planurile oamenilor

Totdeauna, atunci când ne facem planuri, trebuie să ne gândim şi la Dumnezeu; astfel înainte de a plănui ceva trebuie să ne rugăm şi să îl includem şi pe Dumnezeu în planul nostru. Este bine să rugăm pe Dumnezeu pentru a ne lumina cum să acţionăm în problema respectivă şi pentru a ne da seama dacă ceea ce vrem să facem este după voia lui Dumnezeu sau nu. Când spunem că vrem să facem ceva peste câteva zile, trebuie şi să menţionăm faptul că o să facem lucrul respectiv dacă Dumnezeu va vrea să ajungem sănătoşi în ziua respectivă, deoarece trebuie să fim permanent conştienţi că fiecare zi poate să fie ultima, dar trebuie să fim conştienţi şi de faptul că putem fi expuşi zilnic unor situaţii care pot schimba toate planurile noastre.

Atunci când ne ocupăm cu griji lumeşti ar trebui să le simplificăm pe cât este posibil şi să căutăm să avem şi rugăciune în timp ce le facem şi, bineînţeles, să nu exagerăm dând tot timpul pe care îl avem grijilor materiale. Indiferent ce se întâmplă în jurul nostru trebuie „să luăm taurul de coarne” şi să ne facem puţin timp pentru a ne îngriji de suflet.

Atunci când ne ocupăm cu probleme care au legătură cu credinţa, ar trebui să avem şi mai multă rugăciune şi să căutăm ca ceea ce facem să aibă ca bază învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. În general, sunt multe lucruri care se repetă şi este nevoie să ne uităm în trecut pentru a înţelege desfăşurarea evenimentelor care pot să semene cu cele prin care trecem noi şi să luăm deciziile potrivite în cazul nostru. Pe Dumnezeu îl putem găsi în creaţia Sa, însă îl putem găsi şi în istorie, deoarece cele ce se petrec sunt după voia sau cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Astfel, dacă în istorie au fost multe lupte sângeroase, acestea s-au întâmplat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, unora spre pedepsire, iar altora spre înţelepţire, Dumnezeu lăsându-l pe om în faptele sale josnice pe care şi le-a ales.

Dumnezeu a pedepsit popoarele unele prin altele, iar atunci când aleşii Săi au greşit, i-a lăsat să fie călcaţi în picioare de alte neamuri. Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel şi aşa s-a întâmplat şi cu noul Israel: poporul care a crezut în Iisus Hristos şi a îmbrăţişat dreapta credinţă.

Pentru păcatele noastre putem avea parte de prigoniri şi nu trebuie să căutăm decât să ne mântuim sufletul, indiferent câte necazuri întâmpinăm în această viaţă. La începuturile creştinismului, atunci când cei ce credeau în Hristos erau prigoniţi de păgâni, nu se punea problema de credinţă superficială, deoarece nimeni din cei care nu au credinţă, nu mărturisesc pe Hristos în faţa chinurilor şi a morţii, ci în astfel de condiţii de prigoană, credinţa era ceea ce trebuie să fie: fierbinte şi lucrătoare. Atunci însă când s-a dat libertate creştinismului şi s-au oferit chiar unele drepturi şi privilegii celor credincioşi, interesul şi-a spus cuvântul şi se punea numi cineva credincios chiar dacă nu era practicant al credinţei, urmărind unele interese materiale, de funcţie sau de fală. De aceea, în starea de libertate şi prosperitate creştinismul autentic s-a denaturat, astfel că în occident, raţionalismul uman s-a impus în faţa vechii credinţe apostolice, iar în răsărit credinţa era pusă în pericol de „propovăduirea” forţată care venea din apus, unde catolicii amestecau credinţa cu interesele politice şi economice ale lor. Adevărul este însă că adevăratul pericol al căderii adevăratei credinţe era viaţa păcătoasă care de multe ori se ascunde într-o credinţă superficială lipsită de adevăratele roade.

Oamenii au avut destule exemple în istorie în care ar fi putut să vadă că în faţa lui Dumnezeu nu mai sunt valabile nici legile firii şi nici legile războiului. Au fost zeci de cazuri în războaiele poporului Israel, care sunt scrise în Biblie, dar au fost şi multe cazuri în toată istoria, când Dumnezeu a dat peste cap planurile oamenilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că: Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde (cf. Marcu 8, 35) şi bineînţeles că s-a referit la cel care vrea să-şi scape viaţa pe acest pământ trecător; „iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”, adică atunci când ne dăm viaţa pentru Adevăr, atunci ne scăpăm sufletul.

Nu aşa s-a întâmplat atunci când a căzut Constantinopolul şi în faţa pericolului otoman, bizantinii ortodocşi au făcut compromisuri în credinţă, acceptând rătăcirile catolice, cu speranţa că puterile catolice de atunci vor scăpa Imperiul Bizantin de invazia Imperiului Otoman. Înainte de căderea lor sub turci, bizantinii ar fi avut exemple recente despre cum răstoarnă Dumnezeu planurile oamenilor. În unul din aceste exemple, în momentul în care fratele regelui Franţei, Carol de Anjou se pregătea să ia cu asalt Constantinopolul în anul 1382, s-a întâmplat un eveniment cu totul neaşteptat: oamenii săi au fost masacraţi în răscoala spontană a sicilienilor şi astfel ambiţia lui de a cuceri capitala bizantină s-a stins pentru totdeauna. Un alt caz s-a întâmplat cu câţiva ani mai târziu, în 1402, atunci când împăratul bizantin Manuil al II-lea Paleologul căuta ajutor în occident în faţa pericolului otoman, iarăşi s-a întâmplat ceva neprevăzut: turcii au fost zdrobiţi la Ankara de către mongolii lui Timurlenk, când Baiazid I Fulgerul a fost făcut prizonier şi dus de mongoli într-o cuşcă de aur. Astfel, după această înfrângere a turcilor, Imperiul Bizantin a avut 20 de ani de linişte, însă nu au învăţat din cele întâmplate, deoarece având mereu frica turcilor, bizantinii au făcut ruşinoasa unire cu catolicii de la Sinodul Ferrara-Florenţa (1438-1439), acceptând dogmele mincinoase ale catolicilor, în speranţa că catolicii îi vor scăpa de turci, însă de ceea ce s-au temut, de aceea nu au scăpat: Constantinopolul a fost cucerit de turci în anul 1453 şi aşa poate a fost îngăduit de Dumnezeu, ca ortodoxia să scape de mincinoasele dogme catolice. Astfel, ordodocşii şi-au păstrat credinţa lor, iar noi este bine să învăţăm din istorie că unirea mincinoasă (ceea ce face ecumenismul) nu este o soluţie pentru pacea lumii şi că indiferent ce zvonuri ar tulbura lumea: cipuri, crize, războaie şi astereoizi ce cad din cer, Dumnezeu poate răsturna totul într-o singură clipă şi de aceea în loc să ne tulburăm de zvonuri, mai bine ne este să facem cele plăcute lui Dumnezeu şi să ne rugăm să ne ierte păcatele.

Singhel Ioan Buliga

(pentru Razboi intru Cuvant)

Image may be NSFW.
Clik here to view.

Legaturi:

***

***

***

***


Viewing all articles
Browse latest Browse all 426